Prăjitură cu migdale măcinate, mac și lămâie

Prăjitura cu migdale măcinate, mac și lămâie este foarte aerată, cu un gust subtil de acrișor și cu o textură interesantă datorită semințelor de mac. Este ideală pentru orice ocazie, fie zi naștere, fie sărbătoare sau o poți pregăti oricând simți nevoie de un desert rapid și gustos.

Pe lângă faptul că se face rapid, este și foarte ușor de pregătit, iar pentru această prăjitură nu ai nevoie de extrem de multe ingrediente. Noi am înlocuit făină de grâu cu o migdale măcinate din gama Maestro. Migdalele măcinate sunt potrivite pentru persoanele care vor să mai reducă din carbohidrați, care au intoleranță la gluten sau pentru cei care urmează un stil de viață sănătos.

Prăjiturile ne trimit mereu cu gândul la acasă, așa că am vrut să aducem un strop din acea magie și la noi în bucătărie. Mirosul prăjiturii s-a răspândit în întreaga casă cât a stat la cuptor și abia am așteptat să o gustăm.

Ingrediente

200 gr. migdale măcinate
6 ouă
100 gr. zahăr
2 linguri mac
1 lingură esență de vanilie
1 varf de sare
10 gr. praf de copt
½ linguriță scorțisoară
2 lămâi
Crema:
250 gr. cremă de brânză
3 linguri miere de albine
3 linguri iaurt natural

Preparare

Crema pe care am ales-o este una dintre cele mai rapide și s-a potrivit de minune. Decorul l-am păstrat simplu și am adăugat o ,,ploaie” de coajă de lămâie deasupra.

Vă invităm să descoperiți una dintre cele mai delicioase rețete de prăjituri pe care oricine o poate pregăti într-un timp scurt, fără să depună mare efort!

Separă albușurile de gălbenușuri în două boluri diferite. Bate albușurile de ou cu un vârf de sare cu ajutorul unui mixer, până când rezultă o spumă de ou. Etapa aceasta ar trebui să dureze în jur de 5 minute. La început setează mixerul la viteză medie (2-3), apoi treptat la viteza mare (4-5).

În bolul cu gălbenușurile de ou adaugă și esența de vanilie, zahărul, coaja de la o lămâie și zeama de la jumătate de lămâie. Amestecă totul bine-bine cu un tel, apoi adaugă acest mix peste albușurile de ou bătute spumă.

Cu ajutorul unei spatule, încorporează gălbenușurile cu mișcări circulare de sus în jos. Nu insista foarte mult pentru a păstra compoziția cât mai aerată.

Următorul pas este să adaugi cele două linguri de mac, ½ linguriță de scorțisoară și jumătate din cantitatea de migdale măcinate Maestro. Tot cu ajutorul unei spatule din silicon sau cu o lingură de lemn, încorporează ingredientele uscate cu mișcări circulare de sus în jos. Adaugă apoi și restul de migdale măcinate și repetă operațiunea.

Toarnă compoziția într-o tavă acoperită cu foaie de copt și unsă cu puțin ulei de măsline, apoi bagă tava la cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 30 minute. După ce s-a copt, scoate tava și lasă prajitura să se răcească complet, apoi adaugă crema peste ea.

Cum facem crema?
250 gr. cremă de brânză, 3 linguri de iaurt natural, coaja rasă de la ½ lămâie și zeama de la ½ lămâie se adaugă într-un bol și se amestecă bine-bine cu ajutorul unui tel.

După ce s-a răcit blatul de prăjitură se taie marginile acestuia, apoi se adaugă crema deasupra. O nivelăm frumos cu ajutorul unui cuțit, apoi radem deasupra puțină coajă de lămâie.

Tăiem în bucăți potrivite și servim cu drag! Să aveți poftă și spor la prăjiturit!

Înscrie rețeta ta Orlando’s Maestro

Îți plac reţetele delicioase, pline de savoare, cu chef de mişcare şi un stil de viaţă sănătos? Orlando’s te provoacă să îți înscrii rețeta ta Maestro și să devii inspirație la rândul tău în bucătăriile românilor:

Profită de ofertele noastre

Ține pagina aceasta sub observație ori abonează-te la newsletter, ca să nu ratezi nicio ocazie de a câștiga premii ori de a te bucura de produsele pe care le iubești la un preț și mai bun decât de obicei.

  •  

Durează doar câteva secunde!