Granola cu alune de pădure
Toți ne punem mereu aceeași întrebare: ,ce mâncăm azi la micul dejun?”. Venim noi în ajutorul vostru cu o idee excelentă, care se prepară în maxim 20 de minute și care te va umple de energie pentru prima parte a zilei: granola cu alune de pădure.
Granola a devenit foarte populară în ultimii ani și multă lume o consumă. Din păcare însă, mixul de cereale / granola cumpărat din supermarket are o cantitatea prea mare de îndulcitori (zahăr, sirop de arțar, miere etc.), dar și fructe uscate, care și acelea sunt pline de zaharuri. Cea mai bună opțiune este să ne pregătim noi acasă acest gen de granola pentru că în acest fel avem grijă la cantitățiile folosite, dar și la tipul de ingrediente pe care ni le dorim să le folosim.
Granola cu alune de pădure este o alegere perfectă dimineața, la micul dejun, alături de iaurt și fructe proaspete la alegere. Te va umple de energie pentru prima parte a zilei, plus că îți va furniza o cantitate mare de fibre (din fulgii de ovăz), dar și grăsimi sănătoase (din alunele de pădure și uleiul de cocos), care te vor face să te simți sătul.
Combinațiile pentru granola sunt nenumărate, poți să adaugi diferite oleaginoase (noi am ales alunele de pădure Orlando’s), diferite semințe (in, susan, chia, dovleac, floarea soarelui), dar și o cantitate mică de fructe uscate. Lasă-ți imaginația să își facă treaba și bucură-te de o porție de granola făcută în casă!
Ingrediente
120 gr. alune de pădure Orlando’s
150 gr. fulgi de ovăz
30 gr. cacao
3-4 linguri miere de albine (sau orice alt îndulcitor lichid)
20 gr. fulgi de cocos Orlando’s
40 ml. ulei de cocos
½ linguriță sare
½ linguriță scorțișoară Orlando’s
1 lingură esență de rom Orlando’s
Iată cum am procedat noi:
Într-un bol încăpător pune următoarele ingrediente: fulgii de ovăz, cacao, sarea, scorțisoara, alunele de pădure, apoi amestecă-le cu o lingură. Peste aceste ingrediente adaugă uleiul de cocos, mierea și esența de rom, apoi amestecă totul bine-bine cu mâna.
Transferă mixul de granola pe o tavă acoperită cu foaie de copt, apoi bagă tava în cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 15 minute. Din 5 în 5 minute scoate tava din cuptor și amestecă mixul de granola pentru a se rumeni frumos pe toate părțile și pentru a nu se arde.
La final adaugă chips-urile de cocos și mai lasă tava la cuptor pentru aproximativ 1 minut.
Lasă să se răcească granola cu alune de pădure, apoi transfer-o într-un borcan sau într-un recipient cu închidere ermetică.
Granola poate fi servită la micul dejun, alături de iaurt natural și câteva fructe proaspete. Te va umple de energie și îți va aduce un zâmbet pe față în fiecare dimineață.
Cine încearcă această rețetă?
Profită de ofertele noastre
Ține pagina aceasta sub observație ori abonează-te la newsletter, ca să nu ratezi nicio ocazie de a câștiga premii ori de a te bucura de produsele pe care le iubești la un preț și mai bun decât de obicei.
Durează doar câteva secunde!